Vorbire in public
February 19, 2010 at 9:00 AM - 7:00 PM
Hotel Golden Tulip Times, București
Liviu Papadima, Mihaela Gînju, Cosmin Alexandru, Oana Pellea şi Horia Roman Patapievici sunt numai câţiva dintre oamenii implicaţi în proiectele Erudio. Ştiu că te surprind câteva din numele de mai sus prezente într-un program pentru manageri. Vei afla însă că sunt multe de învăţat la zona de contact dintre cultură şi afaceri. Tocmai de aceea am stabilit parteneriatul cu Erudio, un parteneriat dedicat managerilor şi antreprenorilor români dispuşi să investească în ei în primul rând, printr-un program care nu livrează informaţii, ci educă. Am conceput ateliere de o zi de două subiecte asupra cărora am observat în timp un interes crescut din partea comunităţii, vorbire în public şi branding personal. Primul atelier este şi cel pe care îl voi prezenta în continuare: Denumire: Vorbirea în Public Coordonator: Mihaela Gînju, Director Executiv Erudio (http://sp2.ro/bb612e) “Vorbirea în public o poţi deprinde în timp. Şi dacă înveţi, vei putea să-ţi învingi inhibiţiile expunerii publice, pentru ca mesajul tau să ajungă la oameni, iar tu să le câştigi încrederea şi preţuirea.” Format: Atelier de o zi, Vinerea Prima ediţie: 19 februarie Conţinut: Veţi exersa trei subiecte: 1. Prezenţa scenică (ocuparea spaţiului, stăpânirea emoţiilor, relaţia cu publicul) 2. Definirea mesajului şi contrucţia primei scheme argumentative 3. Dezvoltarea discursului prin adecvarea lui la o situaţie dată. Evaluare: La sfârşitul zilei fiecare participant va susţine un discurs în faţa colegilor şi a coordonatorului în care va aplica tot ceea ce a învăţat la acest atelier şi va primi feedback de la intreaga audienţă. Loc de desfăşurare: Hotel Golden Tulip Times, Blvd. Decebal nr. 19, Bucureşti Taxa de participare: 220 euro+TVA/zi de atelier; Taxa de participare include trei coffee break-uri si masa de prânz. Dacă vrei să beneficiezi de o reducere de 20%, comandă-ţi cardul Romanian Managers cu 4 evenimente incluse, cel cu 10 evenimente incluse, la care reducerea este de 25%, sau noul tip de card care îţi dă o reducere de 15% la Evenimentele Romanian Managers.http://formular.romanian-managers.ro Plata se poate face cash la eveniment sau prin transfer. Înscrierea se face la raluca.buzea@kingstone-group.com. Grabeste-te, locurile sunt limitate(15 locuri)
Event Owner: Ciprian Trandafirescu (+20,000 Priceless Partners | Global Executive Headhunter | Personal Branding Wizard | Connecting People & Business)

Updates

Ciprian Trandafirescu (+20,000 Priceless Partners | Global Executive Headhunter | Personal Branding Wizard | Connecting People & Business) . created this event
Show More...
Become a LinkedIn member. It's free!
Network with others attending this event
Attendees by company
V+O Communication Romania
1